TEHNI K - Proiecte, premii, activitati


10. Radioclubul “Danubius”- YO9KIB - sărbătoreşte Ziua Internaţională a Dunării

29 Iunie este Ziua Internaţională a Dunării. Bătrânul fluviu este al doilea din Europa ca mărime, după Volga şi străbate 10 ţări şi 4 capitale europene.
Evenimentul a fost marcat la Călăraşi printr-o frumoasă acţiune organizată sâmbătă 27 iunie 2009 în parcul mare de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi - Administraţia Naţională “Apele Române”. Specialiştii de la SGA Călăraşi, coordonaţi de domnul director Ion Rotaru au reuşit să transforme o zi obişnuită de vacanţă într-o adevărată festivitate, pentru elevii care au asistat la sărbătoarea Dunării, dar şi pentru toţi cei care s-au aflat ocazional în parc.
Radioclubul “Danubius” şi-a sărbătorit într-un fel ziua numelui, participînd cu un grup de elevi de la clasele tehnice ale Grupului Şcolar “Danubius” Călăraşi, însoţiţi de prof. ing. Alexandru Ştefan.

 Grupul a fost compus din câţiva dintre cei peste 25 de elevi de la liceu, cu rezultate deosebite la fazele judeţene şi naţionale ale Olimpiadelor şi Concursurilor Tehnice. Dintre aceştia, îi amintim pe Bogdan Pleşea (locul 3 în 2008 şi locul 2 în 2009 la faza naţională a Olimpiadei Tehnice – Automatizări), Eugenia Lazăr (locul 1 la Concursul Naţional pentru Elevi “Tehnium”), Eugen Tatu (locul 3 pe ţară în 2008 şi locul 1 la faza judeţeană în 2009, la profil Electromecanică) şi, nu în ultimul rând, Aurel Şerban (locul 3 la faza judeţeană în 2008 şi 2009, la profil Electromecanică).
La sărbătoarea Dunării a fost prezent domnul prefect al judeţului Buzău, iar Prefectura Călăraşi a fost reprezentată de domnul subprefect Emil Muşat.
Doamna profesoară Ecaterina Niculescu de la Şcoala Generală nr 11 a însufleţit evenimentul prin entuziasmul şi curiozitatea celor aproximativ 20 de elevi care au însoţit-o.
Evenimentul a captivat elevii şi, în general pe toţi cei prezenţi, prin cantitatea de informaţii inedite despre ape în general şi, în mod special despre Dunărea care trebuie să rămână în continuare albastră, curată şi nepoluată.
Încă din prezentarea de deschidere făcută de doamna Ştefania Mateiu, directoarea Direcţiei Apelor Buzău – Ialomiţa (în subordinea căreia se află şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi), cei prezenţi au putut afla că “bătrânul” nostru fluviu Danubius traversează şi în acelaşi timp uneşte, 4 capitale - Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad şi 10 state europene: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina.

Datorită oamenilor, astăzi râul Dunărea a devenit un traseu acvatic ce uneşte Marea Nordului şi Marea Neagră, prin construirea canalelor navigabile Mein – Dunăre şi Dunăre – Marea Neagră. Prin aceste canale, Dunărea a devenit firul vieţii ce parcurge 14 ţări europene prin ARTERA NAVIGABILĂ MAREA NEAGRĂ - MAREA NORDULUI, asigurând cu apă aproximativ 81 milioane de oameni.
Indiferent de limba în care este “tradus” numele fluviului care uneşte aproape jumătate dintre ţările Europei, acesta aminteşte de cel dat de romani, Danubius, care însemna “Zeul fluviilor”. Astfel, Danubius a fost mai târziu preluat de alte popoare, şi modificat, devenind Donau în limba germană, Dunaj în limba slovacă, Duna în limba maghiară, Dunav în limba sârbocroată, Дунав/Dunav; Дунав în limba bulgară, Дунай (Dunai) în limba ucraineană, pentru ţările riverane, şi Danube în limba engleză şi limba franceză şi Tuna în limba turcă (http://ro.wikipedia.org).
Deviza sub care s-a desfăşurat această frumoasă sărbătoare, a fost “Sete de viaţă” şi a transmis celor prezenţi un mesaj de mare sensibilitate, a reamintit că apa înseamnă viaţă, iar apa curată înseamnă viaţă sănătoasă:

Acest mesaj este o componentă a campaniei Administraţiei Naţionale „Apele Române”, care, sub deviza “Să păstrăm apele curate”, a lansat anul trecut o cărticică pentru copii, „Peripeţiile lui OVI”.
„Peripeţiile lui OVI” este o poveste care se adresează în primul rând copiilor din clasele II-IV şi relatează călătoria unui peştişor care ajunge accidental în ape poluate. Aici întâlneşte specii noi „PETşti” şi „meDOZE”, născute din obiceiurile proaste ale oamenilor, respectiv acelea de a arunca deşeuri în apă şi pe maluri. „Peştii” s-au transformat astfel în „PETşti” şi „meduzele” în „meDOZE”, personaje negative care îl urmăresc pe OVI şi încearcă să-l înghită. Într-un final, OVI ajunge într-un pet mare, dar este salvat de un copil.
„Peripeţiile lui OVI” este o cărticică gândită şi concepută de A.N. Apele Române, în cadrul campaniei de responsabilizare socială „Să păstrăm apele curate!”, campanie care a fost premiată, în acest an, în cadrul festivalului internaţional al campaniilor de mediu Green Awards, de la Londra, la categoria Best Green International Campaign. „Peripeţiile lui OVI” a fost unul dintre cele mai apreciate produse de campanie de către membrii juriului Green Awards, pentru originalitate grafică şi idei îndrăzneţe.
La sărbătoarea Dunării de la Călăraşi, a fost prezent şi OVI, care i-a încântat pe cei mici şi le-a dat un serios subiect de meditaţie celor mari:

 Amănunte despre OVI şi aventurile sale, dar şi foarte multe informaţii interesante pot fi găsite la http://apecurate.blogspot.com .

Prin introducerea făcută de doamna directoare Ştefania Mateiu, curiozitatea celor prezenţi se ridicase deja la cote maxime, astfel încât materialele care urmau să fie prezentate erau aşteptate cu nerăbdare. De altfel, captivarea atenţiei elevilor nu a fost dificilă, curiozitatea celor din clasele mici este o caracteristică specifică vârstei, iar cei din clasele de liceu cu profile tehnice sunt înclinaţi în general către descoperire, sunt atraşi de experiment, chiar dacă acesta nu este din domeniul lor de pregătire:

Materialul prezentat de doamna biolog Eugenia Popescu i-a captivat pe cei prezenţi prin frumuseţea imaginilor Dunării din diferite ţări, dar în mod deosebit prin cele care reprezentau Delta.

Pe lângă fascinanta călătorie virtuală pe traseul Dunării, materialul prezentat de doamna Popescu a oferit informaţii interesante şi accesibile despre viaţa acvatică şi despre importanţa acesteia pentru tot ce înseamnă viaţă pe întreaga planetă.

Demonstraţiile practice şi mostrele prezentate de doamna biolog Ionela Iofcea au reprezentat un veritabil moment de “magie” pentru elevii prezenţi, un moment care poate să rămână în amintirea copiilor pentru mulţi ani şi care poate să le dirijeze destinele către biologie şi către descoperirea tainelor vieţii:

Nici cei care nu mai sunt demult copii şi care au fost prezenţi întâmplător în parc nu au rezistat tentaţiei de a privi lumea microscopică a apelor. Cei mici l-au “adoptat” foarte repede, ca pe un coleg mai mare, pe domnul subprefect Emil Muşat.

Şi grupul elevilor olimpici de la “Danubius” au dorit să-l aibă alături pe domnul subprefect:

  De ce Radioclubul “Danubius” ?

                    Pentru că a fost o zi frumoasă, însorită, de vacanţă…

                    Pentru că a fost o activitate plăcută, cu multă voie bună, aşa cum trebuie să fie o activitate de club. Au lipsit undele radio,  dar poate că la următoarea aniversare “Danubius” vom reuşi să pregătim din timp aparatura pentru a trimite în eter mesajele de sărbătoare.

Iar undele radio nu au graniţe…

...Ca şi batrâna Dunăre albastră !

                                                                                                Prof. ing. Alexandru Ştefan – YO 9 BFM


9. “Danubius” – Radioamatori autorizati international

Radioclubul “Danubius” a fost autorizat la 2 septembrie 2007, având câţiva membrii la acea dată, foşti elevi ai şcolii. Unul dintre ei, Ionuţ Constantin, cu indicativul de apel YO9HIQ (high quality, cum era alintat de colegii cu acelaşi hobby), este acum student al Universităţii Politehnice Bucureşti. 

Vineri 12 Iunie 2009 au fost primite certificatele de radioamator şi autorizaţiile pentru elevii Ganea Mihai Claudiu şi Pleşea Bogdan Ionuţ. Indicativele de apel sunt  YO9IEQ, respectiv YO9IER.

Aceştia, sub îndrumarea prof. ing. Alexandru Ştefan, au susţinut examenele pe 29 Aprilie 2009, obţinând certificatele de radioamator. Aceste certificate sunt recunoscute pe plan internaţional şi atestă cunoştinţele din domeniul radiocomunicaţiilor, la nivel de începător. Într-un fel, sunt similare permiselor de conducere pentru amatori.

Pe baza certificatelor, au fost atribuite autorizaţiile cu indicativele de apel YO9IEQ pentru Mihai, respectiv  YO9IER pentru Bogdan. Păstrând analogia cu domeniul auto, autorizaţiile corespund certificatelor de înmatriculare, iar indicativele sunt similare cu numerele de înmatriculare de la maşini.

Cei doi noi radioamatori sunt primii elevi autorizaţi în judeţul Călăraşi după o perioadă de 5 ani. Din păcate, aceştia s-ar putea să fie şi ultimii. Este un volum mare de muncă, şi trebuiesc 2-3 ani pentru dobândirea cunoştinţelor necesare. Mai trebuie şi un minim de dotare. Nu se poate continua cu “muncă patriotică”. Este nevoie ca această activitate să fie sprijinită în mod real, nu numai la modul declarativ, altfel va rîmâne o amintire. În prezent judeţul Călăraşi este (din păcate) pe ultimul loc pe ţară, din punct de vedere al numărului de radioamatori autorizaţi, datorită lipsei totale de sprijin a acestei activităţi.

Pentru cei care nu cunosc, "radio" presupune utilizarea undelor radio. Radioamatorismul este un sport tehnico-aplicativ, există multe competiţii şi aşteptăm să sosească câteva diplome de la concursurile la care s-a participat în 2009.

Prin complexitatea şi varietatea activităţilor incluse în acest domeniu, radioamatorismul poate contribui foarte mult la dezvoltarea intelectuală, în special a tinerilor. Există multe cazuri de radioamatori care şi-au îmbogăţit cunoştinţele în domenii precum fizica, matematica, geografia şi altele, cu mult peste nivelurile dobândite în şcoală. Făcând o pasiune din radioamatorism, unii au înţeles "jucându-se" cu undele radio, calcule matematice complexe, încercând să afle subtilitatea funcţionării unor circuite, alţii şi-au făcut un hobby din a realiza legături radio cu staţii amplasate în insule de care mulţi nici nu ştiu că există.

Cel mai mare "câştig" pentru un tânăr care descifrează  tainele radioamatorismului îl reprezintă faptul că pătrunde într-o comunitate. Este un puternic fenomen de socializare. Comunitatea radioamatorilor este foarte eterogenă. Sunt destul de puţini radioamatorii care au o profesie legată de electronică sau de domeniul radiocomunicaţiilor. Am întâlnit în această comunitate simplii muncitori, ingineri, avocaţi, iar cu mulţi ani în urmă, am avut o plăcere deosebită să realizez o legătură radio cu fostul rege al Iordaniei, Hussein I. 

Prof. ing. Alexandru Ştefan – YO9BFM


8.  Elevii "Danubius", premiati de Inspectoratul Scolar Judetean Calarasi

 

Joi, 11 iunie 2009, la sediul Inspectoratului Scolar Judetean au fost acordate diplome si premii in bani elevilor si profesorilor din judetul Calarasi care au obtinut rezultate deosebite la fazele nationale ale olimpiadelor si concursurilor scolare.

Ca si anul trecut, Grupul Scolar "Danubius" a fost reprezentat de elevii de la clasele tehnice.

Diplomele si premiile au fost inmanate elevilor si profesorilor de catre domnul Inspector General Prof. Dr. Constantin Tudor si au reprezentat o recunoastere a muncii si rezultatelor de exceptie.
 


7. “Danubius” – Premii in cadrul fazelor judetene ale concursurilor

 

Au devenit deja o obişnuinţă şi nu mai surprind pe nimeni rezultatele de excepţie ale elevilor de la clasele tehnice de la Gr. Şc. “Danubius”.
Prin activităţi extraşcolare desfăşurate în cadrul Radioclubului “Danubius”, palmaresul liceului înregistrează noi succese la finalul anului şcolar. Pe 30 mai 2009 s-a desfăşurat la Palatul Copiilor Călăraşi faza judeţeană a concursurilor unor cercuri. Elevii din “Danubius” au participat la Electronică, la categoriile C (15-16 ani) şi D (17-18 ani), obţinând locul 1 prin Ruscuţă Pavel Adelin, un loc 2 prin Istrătescu Costin şi două locuri 3 prin elevii Cosac Cosmin şi Banu Ionuţ. Urmează pentru Adelin Ruscuţă o perioadă de pregătire intensă pentru faza naţională care se va desfăşura în luna August la Piteşti.

 


6. Radioclubul “Danubius” – locul I la “Tehnium”
 

Un rezultat deosebit a fost obţinut la concursul naţional pentru elevi – “Tehnium”, organizat la Târgovişte.


<<A fost o surpriză foarte frumoasă chiar şi pentru mine, când pe adresa liceului a sosit clasamentul de la Târgovişte. Datorită perseverenţei cu care s-a implicat Eugenia Lazăr de la clasa XI-a C, lucrarea “Simfonia naturii (amplificator electronic pentru captarea sunetelor slabe din natură)” a obţinut locul I, cu 97 de puncte din 100 posibile.

 

Citeste lucrarea "Simfonia naturii"


Am participat pentru prima dată la această competiţie naţională, fără să ne gândim la rezultat. Au fost 3 săptămâni “de foc” în care Jeni s-a implicat cu multă pasiune şi perseverenţă.
Lipsa oricărui sprijin din partea celor care ar fi trebuit să ne fie alături şi care ar fi trebuit să susţină aceste activităţi în Gr. Şcolar “Danubius” în ultimii ani, fie şi printr-o dotare simbolică, nu a diminuat din satisfacţia rezultatului. Dimpotrivă, m-am amuzat de multe ori împreună cu elevii, inclusiv cu cei cu care am făcut pregătire pentru Olimpiada Tehnică Interdisciplinară, când le-am explicat că instrumentul de măsură sau pistolul de lipit cu care lucrează, le-am cumpărat cu vreo 30 de ani în urmă, când eram de vârsta lor.
Concursul a avut 4 secţiuni, Fizică, Chimie, Biologie şi Cultură Tehnică. O altă surpriză plăcută a fost să descoperim şi alti elevi din jud. Călăraşi. La secţiunea Fizică, elevii Cantacuz Dorina şi Panait Bogdan, sub îndrumarea domnului profesor Ghergu Cezar, de la Liceul Teoretic “Neagoe Basarab” din Olteniţa, au obţinut premiul 3. Le transmitem sincere felicitări !>>.
Fără a face alte comentarii, redăm mai jos extrase din lucrarea cu care Eugenia Lazăr, sub îndrumarea prof. ing. Alexandru Ştefan, a obţinut locul 1 pe ţară la secţiunea “Cultură tehnică” a concursului “Tehnium”.


5.- "Danubius" a participat la Proiectul Elect2EAT

Informatii despre proiect: http://www.ecomunicate.ro/comunicate_show.php?cID=8&ID=4139

Tema si participantii la proiectul international:  http://www.ecomunicate.ro/comunicate_show.php?cID=8&ID=4139

Tema si participantii la proiectul international:  http://www.elect2eat.eu/elect2eat.eu/Ro/index.html

Se pot pune fara probleme link-uri catre:

         http://www.cetti.ro/v2/

         http://www.aries.ro/

         http://admitere.upb.ro/index.php?action=info_generale

         www.tie.ro/site/ro/index.php

Galerie de imagini:

 

http://news.webshots.com/photo/2327665450104988694MYHNJg

http://news.webshots.com/photo/2321786260104988694vMyrUH

http://news.webshots.com/photo/2086677980104988694PhStAT
http://news.webshots.com/photo/2627174770104988694LQFAeS
http://news.webshots.com/photo/2246974070104988694VxQjxP
http://news.webshots.com/photo/2552808500104988694hlLjLn
http://news.webshots.com/photo/2222430820104988694yyuaXA
http://news.webshots.com/photo/2235978240104988694kQtDKf
http://news.webshots.com/photo/2942054750104988694TrDqfp
http://news.webshots.com/photo/2877075880104988694ZDwriM
http://news.webshots.com/photo/2145423080104988694LCcfkO
http://news.webshots.com/photo/2582363970104988694oyNQRT
http://news.webshots.com/photo/2721771810104988694yTDglP
altele:  http://news.webshots.com/slideshow/570738966VyuswW
 

Feed-back:     

A fost o experienta deosebita sa vedem "pe viu" tehnologiile de proiectare si asamblare in electronica. Aplicatiile prezentate, manuale sau semiautomate, cu caracter didactic sau pentru productia de unicate si de serie mica permit o pregatire eficienta pentru productia de serie complet automatizata.
Programul desfasurat la Ilieni-Covasna in perioada 26-28 Martie 2009 a reusit sa aduca mai aproape mediul preuniversitar de cel academic si cel economic implicate in domeniul electronicii. A  fost un eveniment asteptat de multi ani, care poate continua prin vizite ale unor grupuri de elevi interesati, la centrele de cercetare cu activitate. Acestea exista, chiar daca nu stim de ele !
Electronica nu inseamna reparatii de televizoare si aparate de radio, asa cum cred ignorantii. Este un domeniu "viu", activ si prezent in Romania in multe dintre produsele romanesti cu complexitate ridicata: autoturisme, masini de spalat automate, telefoane mobile, instalatii complexe de automatizare etc.
Electronica mai inseamna in prezent comunicatii si informatie. Inseamna VIITOR.
Asta trebuie sa o inteleaga in primul rand tinerii. Romania ramane in continuate, chia si in conditii vitrege, un izvor de inteligenta care alimenteaza tehnologia de varf in lume: http://www.idg.ro/press_room/index.php?press=comunicat&tip=company_id&id_comunicat=429.
Sunt sigur ca si printre elevii din GS "Danubius" exista un potential creator ridicat. Iar comunitatea este obligata sa-i sustina, alfel, aceasta nu va avea viitor !

4. Premiantii olimpiadelor tehnice, faza nationala (2009)

Premiul I: Claudiu-Darius Stoian, clasa a XI-a

Premiul II: Bogdan-Ionut Plesea, clasa a XII-a

Mentiune: Mihai-Claudiu Ganea, clasa a XII-a si Viorel Stoica, clasa a XIII-a

Vezi toate diplomele

Castigatorii locului I la olimpiadele tehnice, faza judeteana (2009)

  1. Gheorghe N. Adriana -Diana

  2. Lăcătuş Iulian Marius

  3. Leonte A.L. Gabriel- Florin

  4. Medeleanu G. Cătălin

  5. Danieliuc Sorin

  6. Stoian Claudiu Darius

  7. Tatu Eugen

  8. Stoica Viorel

  9. Ganea M. Mihai-Claudiu

  10. Pleşea V. Bogdan-Ionuţ

 

Deschide prezentarea intr-o fereastra noua

 


3.- Radioclubul "Danubius"  -  YO9KIB  s-a "imbogatit" cu doi radioamatori

In 14 Mai, s-a primit confirmarea telefonica de la ANRCTI  (http://www.anrcti.ro/desktopdefault.aspx?tabid=2899) ca cei doi elevi pregatiti la  www.manifestpublic.go.ro/  au promovat examenul din 29 aprilie pentru obtinerea certificatului de radioamator clasa a III-a. Urmeaza sa trimitem cererile de eliberare a autorizatiilor si a actelor necesare pentru atribuirea indicativelor. 

Este vorba de Plesea V Bogdan-Ionut, clasa a XII-a C si de Ganea M Mihai-Claudiu, clasa a XII-a E.


2.- Radioclubul "Danubius"  -  YO9KIB  a participat la mai multe competitii nationale in 2009
Competitii nationale la care a participat YO9KIB in 2009:
-   2 februarie 2009   - Cupa Carasului (Organizator: Radioclubul Clubului Sportiv Municipal Resita)
-   3 martie     2009   - Cupa Martisorului
- 23 aprilie     2009   - Concursul omagial "Ziua Jandarmeriei Romane"  (Organizatori: Directia comunicatii si informatică - Inspectoratul General al Jandarmeriei Române si Asociatia Sportivă Delta Jandarmi Tulcea)
-   8 mai         2009   - Concursul "Lucian Blaga" (Organizatori:  Primaria Municipiului Sebes si Radioclubul Centrului Cultural Lucian Blaga Sebes –YO5KLB)

1.- GS "Danubius" Calarasi - Participare la concursul national pentru elevi - "Tehnium"

Eleva Lazar Eugenia  de la clasa a XI-a (tehnica de calcul) va participa la concursul pentru elevi "Tehnium" - 2009, fiind pregatita de prof. ing. Alexandru Stefan. Lucraea ei are tema "Simfonia naturii".

http://ncioranescu.licee.edu.ro/

 

--- On Thu, 5/14/09, sall2@yahoo.com <sall2@yahoo.com> wrote:
 
Buna ziua,
 
Intentionam sa participam la concursul pentru elevi "Tehnium" - 2009, din partea GS "Danubius" Calarasi.
 
 
Tema: "Simfonia naturii"
Sectiunea tehnica
Elev :  Lazăr I. Eugenia,  clasa a XI-a, tehnica de calcul
Prof ing. Alexandru Stefan  sall2@yahoo.com  tel. 0722734682
......................
GRUPUL SCOLAR „DANUBIUS” CALARASI

Adresa:  str. Baraganului, nr. 1, municipiul Calarasi, judetul Calarasi, Romania

Cod poştal: 910105


Tel/fax :               +40-242-333.280              

 

Sit web: www.danubius.us

E-mail: gr.sc.danubius@gmail.com